După 20 de ani de când tot meșterim lumânări și parfumuri în combinații tot mai armonioase, începând cu finalul anului trecut am început, încet, încet, să ne dezvelim de secretele meseriei și să începem să îi învățăm pe cei mici un meșteșug care pe viitor să le ghideze drumul în viață. Dacă primele ateliere au fost cu emoții copleșitoare, cu timpul emoțiile au fost înlocuite cu o altfel de senzație, una care alungă anxietatea și atrage zâmbete, încredere și curiozitate.
Oare de data aceasta ce vom mai învăța de la cei mici?
Așa ne-am început fiecare atelier începând cu anul 2022, întrebându-ne, de fiecare dată, ce povețe mai au în tolba copilăriei cei mici și cei mari, participanții la atelierele speciale pe care le organizăm din drag și dorință de incluziune socială și dezvoltare de abilități care să îi ajute pe cei mai puțin norocoși dintre noi să intre mai ușor pe piața muncii. Ca de obicei, înainte de fiecare eveniment, ne-am pregătit trusa cu recipiente transparente, fitile, foen, wax sand și alte ustensile pe care le folosim, de obicei, în atelier. Iar la final, exact ca în basme, am verificat de trei ori „Bagajul de lumânărari”, să ne asigurăm că fiecare element care va ajunge pe mâna copiilor va fi sigur pentru ei.
Câte două ateliere pentru fiecare lună
Atât în ianuarie, cât și în februarie, am organizat câte două ateliere pentru copii. Cele două ateliere din februarie și ultimul din ianuarie au fost formate din grupuri de copii care nu aparțin unor instituții, dar pe care am dorit să îi învățăm arta lumânăritului. La fiecare dintre cele trei ateliere ne-am jucat cu wax sand, am realizat mini waxes, am discutat despre pericolul focului și, mai ales, am descoperit texturi, culori și mirosuri noi. Rezultatul a fost fantastic, iar fiecare dintre participanți au plecat acasă cu lumânări și amintiri de neuitat. În special în cazul atelierului din ianuarie, când pandemia își făcuse deja simțită prezența, am decis să organizăm un atelier care să îi scoată pe cei mici din rutina de stat în casă și stresul restricțiilor. Evenimentul a fost atât de bine primit, copiii bucurându-se că au ieșit, în sfârșit, din case, încât până și băieții au fost extrem de implicați și chiar au cerut să mai organizăm ateliere cu ei pentru că li s-a părut foarte interesant.
Monkey Farts, parfum de amuzament
Chiar dacă toate atelierele pe care le organizăm au farmecul lor, unul dintre cele mai frumoase momente ale începutului de an a fost evenimentul organizat împreună cu Căsuța Bucuriei din Cluj, o organizație non-profit, o alternativă la sistemul de îngrijire de stat, care oferă un cămin pentru 10 copiii implicați în activități orientate către dezvoltarea și recuperarea socio-profesională. Cu ei ne doream să colaborăm încă din perioada Pandemiei, însă, din păcate, restricțiile ne-au ținut departe de bucuria de a le oferi celor mici momente educative care să îi formeze pe viitor în adulții responsabili de mâine. Din fericire, însă, luna ianuarie a venit cu clipa perfectă în care să cunoaștem grupa de minori de la casa de copii Căsuța Bucuriei, copii care nu au avut șansa să primească dragostea părinților biologici, dar care primesc zilnic apreciere și bucurie din partea personalului minunat care are grijă de ei.
Organizarea atelierului a mers ca unsă. Cei mici au ajuns la sediul nostru din Cluj-Napoca de dimineață, iar noi i-am așteptat gata pregătiți cu tot ce au nevoie pentru a realiza lumânările. În timpul evenimentului, la fel ca în cazul fiecărui atelier organizat cu copii, am bifat cu brio toate etapele, de la ingredientele care sunt în lumânare la tipuri de ceară și, mai ales, reguli de siguranță atunci când creăm lumânări și le aprindem.
Avantajul atelierelor organizate la sediul nostru a fost, însă, faptul că cei mici au putut vedea în timp real cum facem noi lumânări. Mai mult, au avut și ei ocazia să „prepare” lumânări exact așa cum le producem la atelier. I-am asistat cu grijă să așeze fitilul în recipient, au amestecat parfumul, am turnat împreună ceara și am așteptat să se întărească lumânarea. Iar pentru că ne doream ca fiecare dintre cei mici să își ducă lumânarea acasă, am lipit pe fiecare dintre recipiente câte un bilețel cu numele fiecărui copil. Cât despre miros, are o poveste chiar interesantă. Pentru cei mici am pregătit special un amestec de fructe tropicale, numit „Monkey Farts”, spre amuzamentul celor mici.
După ce am turnat lumânările și le-am etichetat, în timp ce așteptam să se „răcorească”, am mai făcut împreună cu cei mici o lumânare din wax sand și am turnat împreună mini wax-uri cu miros de zmeură pe care să le pună fiecare în șifonierul personal. În total, fiecare copil a creat două lumânări și mini wax-uri pe care le-au păstrat amintire.
Cu fiecare lumânare suntem tot mai aproape de misiunea noastră
Atelierele de la începutul anului ne-au ajutat să ne ducem mai departe misiunea de a le oferi copiilor și adolescenților din medii defavorizate acces la ateliere de creație care să le dezvolte atât latura creativă, cât și dexteritatea. Fiecare mânuță care s-a jucat în wax sand, fiecare glas care a strigat bucuria, fiecare privire sinceră care a absorbit toate învățămintele noastre ne-au convins că ne-am mai găsit o vocație, aceea de a deveni „dascăli” de creație și distracție care nu predau doar informații simple și fade, ci învață generații de copii o meserie care să le ofere un viitor. În felul acesta, avem în continuare certitudinea că prin atelierele noastre le oferim celor mici și celor mari o șansă de a reuși să se descurce independenți în viață, să aibă inițiativă, să exploreze, să creeze și să cunoască noi tradiții care pe viitor s-ar putea chiar transforma în meseriile lor de bază. Cu fiecare atelier, suntem convinși că reușim să mai depășim din bariera socială formată în jurul persoanelor din medii defavorizate, oferindu-le astfel, o șansă în plus la integrare, incluziune, acceptare și, mai ales, un trai liber în care să își exploreze și dezvolte potențialul la maximum.